DANTE INTERNATIONAL S.A. (denumit in cele ce urmeaza “eMAG”), cu sediul social in Bucuresti, Sos. Virtutii nr. 148, ap. E47, sector 6, CUI RO 14399840, în calitate de revanzator de servicii postale, ofera, prin intermediul platformei eMAG, servicii postale avand ca obiect trimiteri postale interne si internationale către comercianţii (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale)  înscrişi pe această platformă ca și parteneri din eMAG Marketplace, doar în temeiul unor contracte încheiate în acest sens între eMAG şi respectivele persoane (în baza unor oferte individuale), suplimentare prezentelor condiţii generale privind furnizarea serviciilor poştale, astfel: 

1. Condiţii de acceptare în ceea ce priveşte dimensiunile și greutatea trimiterilor poştale. Recomandări punctuale și instrucțiuni cu privire la ambalarea trimiterilor poștale 

Vor fi acceptate trimiterile poştale cu următoarele dimensiuni și greutăți maxime:

  • 210 mm X 297 mm (format A4) pentru plicuri, greutate maximă 3 kg;
  • Greutate maximă 31,5 kg; (colete poştale)
  • Lungime maximă: 300 cm; 
  • Circumferință + lungime maximă: 500 cm (circumferința = 2 x înălțime + 2 x lățime);

Unitatea minimă de taxare este de 1 kg (rotunjirea greutății se realizează prin majorare, atunci când greutatea depășește 0.01 grame).

Fiecare trimitere poştală se va indentifica în reţeaua poştală a furnizorului de servicii poştale prin intermediul căruia eMAG prestează serviciile poştale printr-un număr unic de transport (AWB).

2. Condiţii de acceptare a trimiterilor poştale

Trimiterile poștale care pot face obiectul serviciilor poştale oferite de eMAG trebuie să fie ambalate și etichetate (acolo unde este cazul) corespunzător naturii bunului care face obiectul trimiterii poștale și care să corespundă greutăţii, formei şi naturii conţinutului, cât şi modului şi duratei transportului, prin asigurarea unui înveliș exterior opac, astfel încât conținutul să nu poată fi vizualizat și să nu fie posibil accesul la conținutul trimiterilor poștale fără a lăsa urme,

Trimiterile poştale având ca obiect bunuri pentru care, prin dispoziţii legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare şi altele similare, sunt stabilite condiţii speciale de transport şi conservare, pot face obiectul serviciilor poştale oferite de eMAG numai în măsura în care funizorul de servicii poştale prin intermediul căruia eMAG asigură prestarea serviciilor poştale oferite deţine, la momentul solicitării, toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru transportul, manipularea şi depozitarea unor astfel de bunuri. 

eMAG nu oferă și nu prestează serviciul Express, serviciul schimbare destinatie, serviciul confirmare de primire si serviciul livrare speciala, având ca obiect trimiteri poștale internaţionale. 

Serviciul schimbare destinatie este oferit si prestat numai in masura in care noua adresa de livrare se află în cadrul aceleiaşi localitati menţionate/indicate în adresa menţionată la momentul depunerii/colectării trimiterii poştale (adresa iniţială).

eMAG furnizeaza si serviciul postal Contra ramburs, colectarea și achitarea rambursului urmând a se efectua în numerar (cash) sau cont bancar (conform contractului incheiat intre parti), iar limita maximă a rambursului este de 5.000 RON (pentru serviciul Contra ramburs, avand ca destinatari persoane juridice), respectiv 10.000 RON (pentru serviciul Contra ramburs, avand ca destinatari persoane fizice), per trimitere poștală internă. Pentru trimiterile postale internationale, limita maxima este stabilita in functie de legislatia fiscala a fiecarei tari in care se presteaza serviciul (de exemplu, limita maxima de 500.000 HUF pentru Ungaria, limita maxima de 10.000 BGN pentru Bulgaria, etc.). În cazul rambursului colectat/achitat în cont bancar, se pot stabili, prin intermediul contractului încheiat între părţi (în baza unor oferte individuale negociate), limite mai mari ale rambursului faţă de cele menţionate anterior, atât în cazul trimiterilor poştale interne, cât şi internaţionale, însă cu respectarea prevederilor legale în materie fiscală aplicabile în respectivul stat. 

Moneda admisă în care se poate face colectarea și achitarea sumelor în cazul serviciilor Contra ramburs având ca obiect trimiteri poştale interne este RON/lei.

Pentru serviciile Contra ramburs având ca obiect trimiteri poştale internaţionale, furnizate la nivel internațional, rambursul va fi colectat in moneda națională a țarii de colectare/destinație sau moneda Euro, daca politica monetară a țarii de destinație permite. 

În cazul serviciilor poştale având ca obiect bunuri cu valoare declarată, expeditorul poate declara o valoare a trimiterii poștale interne sau internaționale în cuantum de maxim 40.000 RON (sau echivalentul în moneda națională a țarii de colectare/destinație sau moneda Euro), trimitere poștală care poate face obiectul unei despăgubiri integrale sau parţiale, după caz, în cazul în care pierderea, furtul, distrugerea sau deteriorarea trimiterii poştale s-a produs din vina eMAG/ furnizorului prin intermediul căruia eMAG asigură prestarea serviciului poştal, iar expeditorul a achitat, în prealabil, un tarif suplimentar de 1% din valoarea declarată. 

2.1.  Condiţii de ambalare şi etichetare

2.1.1. Ambalarea trimiterilor poștale intră în răspunderea expeditorului. 

Trimiterile poștale care fac obiectul serviciilor furnizate de eMAG trebuie să îndeplinească următoarele condiții de ambalare:

  ambalarea trimiterii poștale trebuie să fie realizată corespunzător naturii bunului, trimiterea trebuie să fie ambalată astfel încât să prevină deteriorarea conţinutului în condiţiile unei manipulări atât manuală, cât și mecanică;

– ambalarea nu trebuie să permită deteriorarea conținutului prin manipulări succesive, presiune, putându-se realiza, după caz, utilizând cutii din carton, placaj, lemn, plastic, metal, ambalaje netipizate;

– asigurarea etanșeității recipientelor ce fac obiectul trimiterilor poștale, care să nu permită scurgerea sau vărsarea conținutului în timpul transportului, sortării, manipulării trimiterilor poștale și/sau producerea de pagube instalațiilor utilizate în procesul de sortare, manipulare, transport și livrare a trimiterilor poștale sau celorlalte trimiteri poștale sau alte bunuri;

– trimiterile poștale trebuie să fie închise de către expeditor. Nu se acceptă trimiteri poștale nesigilate;

– transportul impune ambalarea astfel încât conţinutul trimiterilor să fie suficient protejat față de manipularea cauzată de echipamentele aferente, condiţii climatice variate, unde este cazul și manipulare mecanică (înălțimea de cădere în diagonală de la 80 cm);

– trimiterile poştale care conţin bunuri fragile vor trebui ambalate și etichetate corespunzător de către expeditor, utilizând ca umplutură folie cu bule, talaș, polistiren antișoc sau alt material care atenuează șocul mecanic, și să aibă aplicată inscripţia „Fragil”.

2.1.2. eMAG asigură expeditorul de recunoasterea și respectarea inscripțiilor/etichetelor aplicate de expeditor de către furnizorul prin intermediul căruia prestează serviciilor poştale, şi de acordarea unei atenții speciale în privinţa manipulării, transportului şi depozitării trimiterilor poştale în cauză.

2.1.3. Fiecare trimitere poștală trebuie să aibă înscrise datele de identificare ale destinatarului (numele complet/denumirea persoanei juridice și adresa completă de livrare și, recomandabil, numărul de telefon la care poate fi găsit destinatarul, precum și, opțional, dar recomandabil, datele expeditorului). În cazul trimiterilor poştale care fac obiectul serviciului Contra ramburs este obligatorie și menţionarea datelor expeditorului (denumirea persoanei juridice și adresa completă). Expeditorul răspunde de corectitudinea datelor înscrise pe trimiterea poștală sau, acolo unde este cazul, în lista de distribuţie cât și de ambalarea corespunzătoare și etichetarea acesteia.

2.2. Nu pot face obiectul serviciilor poştale furnizate de eMAG, fiind astfel excluse de la colectare, sortare, transport și livrare, următoarele trimiteri poştale:

a) Trimiterile poștale constând în bunuri al căror transport este interzis prin dispoziții legale, fie chiar și numai pe o porțiune din parcurs;

b) Trimiterile poștale al căror ambalaj prezintă inscripții care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum și trimiterile poștale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate sau în ambalaj transparent;

c) Trimiterile poștale care prezintă etichete sau inscripții vechi neîndepărtate;

d) Trimiteri poștale care au ca obiect bunuri cu valoare specială, cum ar fi metale prețioase, bijuterii veritabile, pietre prețioase, perle veritabile, antichități, lucrări de artă, tablouri, blănuri, covoare; bunuri contrafăcute, instrumente de negociere, bani, documente de valoare, acte originale, titluri de valoare, credite, cecuri sau certificate de valoare similare;

e) Arme de foc așa cum sunt definite de lege referitoare la arme de foc din România, o țară de tranzit sau țara de expediere/destinație;

f) Trimiterile poştale care prin modalitatea de ambalare pot cauza deteriorări unor bunuri sau pot pune în pericol persoane, mediul etc;

g) Bunuri perisabile, produse alimentare, animale vii sau moarte, materiale pentru examinări medicale sau biologice, deşeuri medicale, rămășițe umane sau animale, părți ale corpului sau organe;

h) Bunuri primejdioase;

Trimiterile poştale pot fi refuzate la livrare de către furnizorul de servicii poştale dacă, după acceptarea trimiterii poştale, se descoperă un motiv de excludere sau dacă există motive temeinice privind excluderea trimiterii poştale de la colectare, sarcina probei revenind în aceste circumstanțe eMAG.

2.3. Condiţii de calitate. Timpi/termene de livrare.

2.3.1. eMAG asigură livrarea trimiterilor poştale internationale în termen de 12 zile lucrătoare de la data colectării acestora. Pentru celelalte tipuri de servicii poştale, având ca obiect trimiteri poştale interne, timpii de livrare nu vor depăşi 3 zile lucrătoare de la colectare. 

2.3.2. Prin excepţie de la prevederile pct. 2.3.1, în cazul serviciilor “Express” ce au ca obiect trimiteri poştale interne, timpul de livrare garantat este de:

– 12 h pentru livrarea trimiterilor poștale colectate și livrate în aceeaşi localitate,

– 24 h pentru livrarea trimiterilor poștale intrajudețene sau între reşedinţele de judeţ,

– 36 h pentru livrarea trimiterilor poștale intre oricare alte doua localități de pe teritoriul național.

În cazul depăşirii timpilor de livrare garantaţi pentru serviciul Express, din motive imputabile eMAG/ furnizorului prin intermediul căruia eMAG asigură prestarea serviciului poştal, eMAG răspunde faţă de utilizator prin restituirea tarifului sau va acorda expeditorului o alta trimitere poştala gratuită, conform solicitarii acestuia din urmă.

2.3.3.  În cazul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată, termenul în care poate fi solicitată de către expeditor dovada privind depunerea, respectiv livrarea trimiterii poştale ce face obiectul acestui tip de serviciu este de 9 luni de la data depunerii acesteia, iar termenul de comunicare către expeditor a dovezii va fi de 30 de zile calendaristice de la solicitare, printr-o metodă agreată cu expeditorul sau integratorul (de exemplu, fax, e-mail, pe suport hârtie etc), fără a implica costuri suplimentare în sarcina expeditorului.

În cazul serviciului confirmare de primire având ca obiect trimiteri poştale interne, termenul de returnare a dovezii de primire (confirmată în scris de către destinatar) este de 5 zile lucrătoare de la livrare.

În cazul serviciul poştal contra ramburs, termenul de returnare a contravalorii trimiterilor poştale interne către expeditor (sumele colectate de la destinatar) este de 5 zile lucrătoare de la livrare, iar pentru cele internationale este de 7 zile lucratoare. 

În cazul nerespectarii timpilor/termenelor astfel stabiliti(e) în cuprinsul prezentului document (exceptând însă timpii de livrare aferenţi serviciului Express), eMAG va răspunde faţă de utilizator prin restituirea unui procent de 0,3 % din tariful serviciului respectiv.

Predarea trimiterii poștale se face la adresa indicata de expeditor, personal către destinatar sau către persoana autorizata să primească trimiterea poștală, ori la punctul de contact al furnizorului prin intermediul căruia eMAG asigură furnizarea serviciului poştal (deservit ori nedeservit de personal, inclusiv sistem automat de livrare), personal de către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poștală, după transmiterea prealabilă a unui aviz care să anunțe sosirea trimiterii poștale. Ridicarea trimiterii poştale de la orice sistem automat de livrare (locker) se poate efectua, de către destinatar/persoana autorizată, în orice zi a săptămânii (iar nu doar în zilele lucrătoare).

2.3.Termene de păstrare/returnare a trimiterilor poştale

2.3.1. Cu excepţia trimiterilor poştale care fac obiectul serviciilor Express şi Livrare specială, în cazul imposibilităţii de predare a trimiterilor poştale către destinatar (sau persoana autorizată), destinatarul va fi înștiințat printr-un aviz (înscris ori sms), cu privire la încercarea de livrare a trimiterii poștale, trimiterea poştală care nu a putut fi predată acestuia fiind păstrată, în vederea predării, la punctul de contact al furnizorului prin intermediul căruia eMAG prestează serviciul poştal, pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare de la data avizării destinatarului.

2.3.2. Trimiterile poştale nelivrate destinatarului din una dintre cauzele prevăzute de lege se vor returna expeditorului (cu înștiințarea prealabilă), la adresa acestuia, sau, în cazul imposibilităţii de predare la adresa acestuia (de ex. expeditor lipsă domiciliu), prin ridicarea de către expeditor a trimiterii poștale de la punctul de acces/contact al furnizorului de servicii poştale prin intermediul căruia eMAG asigură prestarea serviciului. Trimiterile poștale se returnează conform specificaţiilor expeditorului și se vor tarifa conform contractului încheiat între părţi. Termenul de returnare a trimiterilor poştale interne este de 5 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de păstrare avizate sau de la data încercării de livrare, după caz, iar în cazul trimiterilor poştale internaţionale este de 7 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de păstrare avizate sau de la data încercării de livrare, după caz.

2.3.3. De asemenea, în situația în care expeditorul a solicitat în scris, la momentul depunerii trimiterii poştale, returnarea cu celeritate a trimiterii poştale, fără avizarea destinatarului şi respectiv, fără păstrarea trimiterii poştale la dispoziţia acestuia, în situaţia imposibilităţii de livrare a acesteia destinatarului, se va proceda la returnarea respectivei trimiteri poştale conform opțiunii expeditorului, în termenul şi potrivit procedurii stabilite la pct. 2.3.2.

Trimiterile poștale care nu au putut fi predate destinatarului și nici returnate la expeditor vor fi păstrate timp de 9 luni de data depunerii lor. După expirarea acestui termen aceste trimiteri poştale vor deveni proprietatea eMAG.

3. Răspunderea furnizorului de servicii poştale pentru servicii poştale având ca obiect trimiteri poştale interne si internaționale

eMAG răspunde pentru trimiterile poștale interne si internaționale în conformitate cu prevederile legislației în domeniu din România, astfel: 

3.1. a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală:

1. cu întreaga valoare declarată, pentru o trimitere poștală care face obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată, inclusiv dacă respectiva trimitere poștală face sau nu obiectul unui serviciu contra ramburs;

2. cu valoarea rambursului, pentru o trimitere poștală care face obiectul unui serviciu contra ramburs fără valoare declarată;

3. cu suma reprezentând de 5 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată sau unui serviciu contra ramburs;

     b) în caz de pierdere ori distrugere parțială sau deteriorare:

1. cu valoarea declarată pentru partea lipsă, distrusă sau deteriorată ori cu cota-parte corespunzătoare greutății lipsă din valoarea declarată, pentru trimiterile poștale care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;

2. cu suma reprezentând de 5 ori tariful serviciului pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;

     c) în cazul unei trimiteri care face obiectul unui serviciu contra ramburs, furnizorul de servicii poștale răspunde cu întreaga valoare a rambursului pentru situația în care nu a restituit expeditorului întreaga valoare a acestuia sau cu diferența corespunzătoare până la valoarea integrală a acestuia, în cazul în care rambursul a fost încasat parțial de la destinatar.

3.2. La sumele prevăzute la alin. (3.1.) lit. a) și b) se adaugă dobânda legală penalizatoare care curge din momentul introducerii reclamației prealabile sau, după caz, al introducerii cererii de chemare în judecată, indiferent care dintre aceste momente intervine primul.

3.3. Pierderea completă a conținutului este echivalentă cu pierderea trimiterii poștale.

3.4. În situația în care expeditorul a declarat o valoare mai mică decât cea reală, despăgubirea este la nivelul valorii declarate.

3.5. În afara despăgubirilor prevăzute la alin. (3.1.) lit. a), se restituie și tarifele încasate la depunerea trimiterii poștale.

3.6. În cazul neefectuării prestațiilor care constituie caracteristici suplimentare ale serviciilor poștale, nominalizate de expeditor prin indicații speciale, se restituie numai tarifele încasate suplimentar față de tariful aplicabil pentru serviciul poștal standard.

3.7. În cazul pierderii dovezii privind predarea trimiterii poștale care face obiectul serviciului Confirmare de primire, confirmată în scris de către destinatar, furnizorul de serviciu poștal are obligația întocmirii și punerii la dispoziția expeditorului a unui duplicat al dovezii de predare.

4. Limitele răspunderii 

4.1. eMAG este exonerat de răspundere în următoarele situații:

a) paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;

b) utilizatorul nu are asigurat un serviciu destinat primirii trimiterilor poștale (de exemplu, registratură);

c) trimiterea a fost primită fără obiecții de către destinatar, cu excepția reclamațiilor referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală ori parțială a conținutului trimiterii poștale;

d) paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forță majoră sau a cazului fortuit; în acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepția tarifului de asigurare.

4.2. eMAG nu este răspunzător și nu îi pot fi imputate pierderile speciale (pierderi de profit, de venit, dobânzi, piețe de desfacere, licitații) sau alte daune și pagube indirecte generate de întârzierea, pierderea, distrugerea, livrarea viciată sau nelivrarea trimiterilor poștale.

4.3. eMAG nu este responsabil pentru eventualele alterări ale trimiterii poştale prin mijloace sau din cauze electromagnetice (de exemplu, demagnetizare, scanare cu raze X în cadrul procedurilor de securitate/vamale etc.).  

5. Mecanismul de soluționare a reclamațiilor

5.1. Introducerea reclamației

Orice reclamație referitoare la trimiterile poştale se va face doar în scris și va fi trimisă eMAG prin una dintre urmatoarele modalitati: prin depunere, personal, la sediul social eMAG, prin intermediul unui serviciu poștal cu confirmare de primire, catre adresa Voluntari, Sos. Bucuresti Nord nr. 15-23, Parcul de birouri Swan, cladirea Windsor, et. 5, jud. Ilfov, fie prin completarea formularului de contact disponibil pe site-ul eMAG (www.emag.rohttps://www.emag.ro/contact-form), fiecare reclamaţie primind un număr de înregistrare. Confirmarea primirii reclamaţiei se va realiza de către eMAG prin aceeaşi modalitate prin care aceasta a fost primită sau prin cea solicitată de petent în cuprinsul reclamatiei, cum ar fi: prin înmânarea numărului de înregistrare pentru cazul în care reclamația a fost depusă fizic, prin completarea corespunzătoare și semnarea confirmării de primire pentru cazul în care reclamația a fost transmisă prin intermediul unui serviciu poștal cu confirmare de primire sau prin transmiterea automata a numărului de înregistrare la adresa de e-mail comunicata în cadrul formularului de contact completat, în cazul completării formularului de contact mentionat anterior.

         Dreptul de a face reclamație îl are persoana indreptatita, respectiv:

– expeditorul sau împuternicitul legal al acestuia; 

– destinatarul sau împuternicitul legal al acestuia.

         Obiectul reclamației îl poate constitui:

– pierderea, furtul, distrugerea/deteriorarea totală sau parţială a trimiterilor poştale;

– nerespectarea timpilor de livrare a trimiterilor poştale ori a termenelor de prestare;

– conduita profesională a personalului furnizorului;

– orice alte obiecţii referitoare la calitatea prestaţiilor ori neprestarea serviciilor.

5.2. Termenele prevăzute pentru primirea și tratarea reclamațiilor

Termenul de introducere a reclamaţiei prealabile adresate eMAG, este de 6 luni şi se calculează de la data depunerii trimiterii poştale.

Reclamația prealabilă poate fi introdusă de expeditor/destinatar sau împuterniciţii legali ai acestora și va fi însoțită de dovezi relevante pentru efectuarea unor analize corecte şi complete, corespunzătoare evenimentului reclamat (cum ar fi, după caz, copie a documentului de transport, copie a documentului care atestă plata serviciului poștal, a chitanței/facturii emise de către furnizor, fotografii, ambalajul trimiterii poștale, bunul distrus/deteriorat care face obiectul trimiterii poștale, copie a procesului verbal de constatare sau orice alte dovezi care sa susţină veridicitatea afirmaţiilor din reclamație etc.).

În vederea soluţionării reclamaţiei, utilizatorul reclamant va trebui să identifice trimiterea poştală, să descrie în cuprinsul reclamaţiei pe care o înaintează evenimentul (fapte, acte şi cauze) aferent reclamaţiei, să îşi formuleze sustinerile/pretenţiile, modalitatea de plată aleasă în cazul despăgubirii şi să furnizeze informaţiile necesare transmiterii despăgubirilor pentru situaţia în care reclamaţia se va dovedi întemeiată, precum și datele de comunicare/contact.

Expeditorul/destinatarul sau împuterniciţii legali ai acestora vor avea dreptul la despăgubiri, numai dacă reclamația a fost introdusă în cadrul termenului prevăzut mai sus.

Termenul de soluționare a reclamației este de 3 luni de la data depunerii acesteia.

5.3. Reguli privind acordarea despăgubirilor

În cazul reclamațiilor întemeiate, plata despăgubirilor se face în termen de 30 de zile de la data finalizării analizei reclamaţiei, fără a depăşi, însă, termenul de 3 luni menţionat mai sus, în numerar, la unul dintre sediile eMAG, sau prin virament în cont bancar, în funcție de solicitarea utilizatorului îndreptățit. 

În cazul în care reclamaţia adresată Furnizorului de servicii poştale eMAG nu a fost soluţionată în mod satisfăcător sau nu s-a răspuns la aceasta în termenul prevăzut în prezentele condiţii generale privind furnizarea serviciilor poştale, utilizatorul în cauză poate înainta, în termen de un an de la data depunerii trimiterii poştale, o plângere autorităţii de reglementare însoţită de dovada îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile sau o cerere de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă indiferent dacă o plângere având acelaşi obiect a fost înaintată sau nu autorităţii de reglementare.

6. DISPOZIȚII DIVERSE

6.1. Secretul trimiteri poştale şi al oricăror alte documente este garantat prin lege. Toate persoanele implicate în realizarea activității de servicii poştale sunt obligate să asigure confidenţialitatea trimiterilor poștale – reţinerea, deschiderea sau divulgarea conţinutului trimiterilor poştale fiind permisă numai în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. 

6.2.Este interzis a viola sau a divulga conţinutul trimiterilor poştale, de a da informaţii despre cei ce utilizează serviciile poştale sau de a înlesni și încuraja asemenea fapte.

6.3. Trimiterile poştale considerate corpuri delicte, precum și toate valorile și actele considerate ca fiind importante în descoperirea infracţiunilor și a autorilor lor și pentru aflarea adevărului pot fi puse la dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, dar numai în baza dispoziţiei scrise, date de magistratul competent conform Codului de Procedura Penală.

6.4. În cazul trimiterilor poştale internaţionale se vor respecta, suplimentar, de către ambele părţi, dispoziţiile legale incidente în domeniul vamal, precum şi legislaţia statelor pe teritoriul cărora se prestează operaţiuni componente ale serviciilor poştale şi a celor tranzitate de trimiterea poştală.

DANTE INTERNATIONAL S.A. 

Tudor Manea 

Director General